Sfintit cu Roua Suferintii

Cind lumen se preschinba-ntr-o umela-nchisoare
In care-n van speranta, bist lilac se zbate
Lovindu-se de ziduri, cu-aripi sovattore
Si dind mereu cu capu-n tavanele surpate

Deodata, minioase, prind clopate sa sara
Si catre urla-ngrozitoare
Lungi si nesfirsite convoaie mortuare
Incet si fara muzici prin suflet trec mereu...
M-ati sfintit cu roua suferintii
Si mi-ati pus venin in singe
Iar speranta-nvinsa plinge
Ca sufletul meu
Si muta-i-gura-dulce a altor vremi
Cind trimpul creste-n urma mea
Iar eu ma-ntunec!

E-o ora grea si mare
Aripile-mi negre in ceruri se-ntind
Astfel lume amuteste la-niunecari solare
Astfel lume amuteste vulcane cind s-aprind...
Cind prin a vietii visuri ostiri de nori apar
A mortu umbra slaba cu coasa si topor
Taceti cumtac in spaima, crestinii din popor
Cind evul asfinteste si dumnezeii mor!

Se mistuie-n moarte si durere
Vapaia care-n mine a stralucit
Ciudata intristare ce creste ca sie marea
Pe-un tarm stincos, pustiu...

Peste flacari, peste fumuri, pe cadavre descarnate
Pe cimpii deserte, pe altare profanate
Vino, s-asezi pe ele tronul tau de oseminte
Inalta-te in culinea fumegindelor morminte!
Caci eu nu ma las unrobit de tine,
Crestine!